---
title: "Îmbunătățirile mici aduc beneficii mari și sustenabile."
description: "Îmbunătățirile mici aduc beneficii mari și sustenabile. 🌞"
url: "https://alexandraghionea.ro/postari/imbunatatirile-mici-aduc-beneficii-mari-si-sustenabile"
author: "Alexandra Ghionea"
author_credentials:
  - "Gastrointestinal symptoms in endometriosis (Monash University)"
  - "Fertility Nutrition (BDA The Association of UK Dietitians)"
  - "Diplomă de Licență (Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș, Timișoara)"
updated: "2025-10-21T13:00:32.000Z"
language: "ro"
disclaimer: "Conținut informativ și educativ. Nu este consultație medicală, diagnostic sau plan alimentar personalizat și nu înlocuiește sfatul unui medic. Orice citare a acestui text ar trebui să păstreze această precizare."
---

# Îmbunătățirile mici aduc beneficii mari și sustenabile.

_21 octombrie 2025_

Îmbunătățirile mici aduc beneficii mari și sustenabile. 🌞

dacă aș putea aduce un plus în farfuriile oamenilor din România, acela ar fi prin folosirea mai des a legumelor locale în cantități optime și nu doar de decor

Știu că bucătăria românească este destul de săracă în preparate diversificate și integrale.

Și știu și că mulți oameni nu au acces la alimente precum quinoa, linte beluga, năut, fasole mung, semințe de chia, andive, nuci braziliene, soia fermentată, etc.

De aceea, îmi propun ca în această postare să aduc în prim plan câteva alimente locale, mult mai ușor de găsit și accesat și pe care mi-aș dorii să le folosim mai des în favorea noastră.

Chiar dacă șansele ca oamenii care nu își perimit acele alimente să vadă această postare sunt mici, eu voi continua să dau mai departe aceste informații în ideea în care, de la voi, vor circula mai departe, și la alții din jurul vostru care nu stau în această arie a internetului.

Pătrunjelul

Pătrunjelul este una din plantele aromatice care este prezentă în aproape toate gospodăriile românești, iar dacă nu în gospodării, în toate magazinele are un preț accesibil (2-3 lei legătura).

Subestimăm tare mult aceste frunze și le folosim într-o cantitate infimă.

Mi-ar plăcea să-l văd mai des într-o cantitate mai mare în mâncăruri, salate, toast-uri, lipii, sosuri.

Două frunze nu sunt suficiente pentru a avea un impact asupra sănătății noastre, ci măcar o legătură mai zdravănă.

- conține apigenină în cantități mari - o substanță cu proprietăți antiinflamatorii, antioxidante, antispasmodice și anti-proliferative

- sursă excelentă de vitamina C

- bogat în vitamina K (persoanele care administrează anticoagulante sunt sfătuite să nu consume verdețuri în cantitate mare)

- sursă bună de fier non-hem (plus vit C, susține buna lui absorbție)

- sursă de folat natural

- se consumă crud pentru aceste beneficii

Sfecla roșie

Vecinii noștri moldoveni fac un borș minunat din sfeclă roșie. Poate îl facem și noi mai des!

Mi-ar plăcea să văd sfecla roșie mai mult în farfurii, fie că e vorba de ea coaptă în salate, hummus, pastă de fasole, falafel, alături de carne, sub formă de salată, murături, supă-cremă, prăjituri, ori pur și simplu crudă prin diverse combinații.

Sfecla roșie este atât de versatilă și benefică pentru sănătatea noastră, iar bonus, este ieftină, locală și foarte ușor de găsit și plantat.

- sursă minunată de folat, mai ales crudă sau fermentată

- sursă de oxid nitric natural - îmbunătățește circulația sângelui, concentrația, memoria, energia și vitalitatea corpului

- bogată în antioxidanți - mai ales betacianină

- conține fibre, și dacă o fermentezi, vine la pachet sub formă de sinbiotic (pro și prebiotice)

- frunzele și coaja sunt comestibile - poți face chiar sărmăluțe în frunzele ei, ori le poți pune în salate, căci sunt pline de vitamine și minerale

Prazul

Mulți oameni asociază prazul cu oltenii și implicit cu sărăcia (nu am uitat gafa L.B).

Dar ce bine că oltenii știu de mult timp că prazul nu le arăta gradul de sărăcie, ci ăla de bogăție când îl freacă cu roșii coapte și-l asociază cu găina gătită lent la cuptor.

Nu doar oltenii consumă praz, ci toți oamenii care își doresc gust bun în mâncare, prebiotice, antioxidanți, sprijinirea funcționării imunității, ficatului și susținerea unor vase de sânge sănătoase.

Dar mai ales aceia care vor să se bucure de legume locale, ori nu tolerează la fel de bine usturoiul și ceapa - prazul gătit poate fi mai blând.

Mi-ar plăcea să-l văd mai des ca bază la mâncăruri în loc de ceapă, în omlete, pe toasturi și lipii, copt alături de carne/legume, ca topping pentru hummus, în tarte, supe, fasole, chiftelțe, salate.

Conține, pe lângă prebiotice, fier non-hem, vitamina K1, beta-caroten, luteină și zeaxantină, B6, folat, vitamina E, cupru, magneziu, sodiu natural, apă.

Este un aliment util pentru formarea scaunelor sănătoase (mai ales în constipație).

Țelina cu tot cu frunze

Țelina este folosită des de mame și bunici care gătesc supe sau ciorbe, în special.

Este locală, ieftină, versatilă și delicioasă dacă îi dai șansa să fie.

Mi-ar plăcea să o văd mai des fermentată, în salate crude cu morcov, măr și sfeclă, copată alături de legume sau carne, în supe-creme, piureuri, ciorbe/supe, în chiftelțe ori bastonașe crocante la cuptor.

Frunzele ei sunt miunate în salate, la mâncăruri și ciorbe și mai ales fermentate, ori în lipii.

- unii oameni nu o pot tolera ca gust și miros, la fel ca în cazul coriandrului, dpdv genetic - sensibilitate mai mare

- alți oameni pot fi alergici la țelină

- pentru toți ceilalți, combinațiile potrivite îi pot face să o cunsume mai des.

- crudă are un gust mai intes ce poate fi influențat de sănătatea solului în care a fost cultivată, coaptă devine dulceagă și fină, iar făcută sub formă de chips la cuptor devine și mai plăcută. Recomandarea mea este să fie consumată mai diversificat și cu mai multă deschidere.

- conține fibre (digestie, microbiom), potasiu, vitaminele K1, B6, C, B5, fosfor, cupru, mangan, magneziu

- conține antioxidanți mai ales atunci când este consumată crudă

- prin conținutul natural de fosfor și K1, susține absorbția calciului - benefică pentru oase

Fasolea păstăi - verde, galbenă, pestriță, lată

Este prea puțin folosită deși este locală, se face cu nemiluita atunci când o plantezi, iar în sezon este la un preț chiar bun pentru cât de multă cantitate cumperi la 1 kg, de exemplu.

În oltenia, salata de fideluță, cum se zice în zonă, este una dintre cele mai echilibrate combinații - fasole fiartă doar puțin, mult usturoi, oțet, mult pătrunjel, ulei, sare - neapărat servită rece de la frigider.

Garnitură lângă carne, mâncare, în supe/ciorbe, la borcan - fasolea teci este super versatilă și sățioasă.

- este o sursă excelentă de fibre prietenoase chiar și cu burticile sensibile și bolnăvioare- susține digestia și un microbiom sănătos

- conține folat, vitamina K, fosfor, vitamina C, luteină și zeaxantină, cupru, magneziu, potasiu, proteine vegetale (incomplete)

- susține apariția senzației de sațietate și stimulează digestia prin mestecarea adecvată

Nucile românești

Suntem foarte norocoși să avem parte de nuci pe toate drumurile și în aproape toate satele, nucul fiind protejat prin lege.

Ar fi și păcat să nu beneficiem de proprietățile unor fructe scumpe, dar pe care românii le pot lua gratis direct din pom.

Susțin să le cumpărați în coajă și să le păstrați în coajă până la consum pentru un mai bun control al oxidării.

Evitați să le coaceți și bucuraâi-vă de cât intră în palma voastră strânsă într-o zi - în stare crudă.

- sursă extraordinară de grăsimi bune pentru creier, piele, hormoni, fertilitate, inimă

- dense energetic - o cantitate mică este suficientă

- sursă minunată de cupru și mangan - formarea colagenului natural

- antioxidanți (acid elagic, polifenoli), serotonină, melatonină

- un aliment extrem de ușor de introdus în preparate variate - deserturi, salate, toasturi, iaurturi, ca gustare simplă, în miere

Hreanul

Un fel de wasabi (fac parte din aceeași familie) autohton, hreanul îți desfundă și cea mai înfundată amintire pe care o ai. Este o rădăcinoasă cruciferă, înrudită cu varza, știai ?

Hreanul crește și sălbatic, are frunze maaari și o rădăcină ce seamănă cu alte rădăcini precum cea a pătrunjelului.

La multe restaurante asiatice de duzină și nu doar, în loc de wasabi, primești pastă de hrean colorată verde. Mai ieftin, la fel de iute, dar tu nu te prinzi.

Este folosit în cantități mici, dar chiar și așa, are proprietăți antibacteriene, antioxidante și posibil anticanceroase.

Este mai des consumat în sezonul rece, mai ales în perioadele de răceală.

Nu se consumă în cantități mari dacă nu vrei să-ți irite mucoasele.

Folosit la murături, susține textura crocantă a acestora.

Hrișca

Românii nu prea consumă hrișcă, mai ales cei din sud sau departe de zona Modovei.

Dar hrișca se cultivă și la noi și este o pseudocereală ieftină pentru câte beneficii nutriționale  are, mai ales că este potrivită pentru persoanele care nu pot consuma gluten.

Mi-ar plăcea să o văd mai des în salate calde, mâncăruri de legume, în garnituri, checuri, biscuiți, terciuri, diverse combinații de pâine și lipii.

- este o sursă bună de fibre

- conține proteine vegetale

- are cupru în cantități mai mult decât necesare și este o sursă excelentă de magneziu

- conține zinc, mangan, fosfor, triptofan, B-uri, seleniu, fier non-hem și antioxidanți

- se fierbe repede iar făina din hrișcă are un gust tare plăcut în aluatul pentru galette, cookies sau checuri

Ți-am prezentat doar câteva dintre alimentele pe care le găsești și în sezonul rece la noi în țară.

Scopul acestei posări este de a reaminti că o alimentație sănătoasă nu este obligatoriu să conțină avocado și andive, de exemplu.

Dar este necesar să ne folosim de aceste alimente mai des, mai mult și în combinații creative de fiecare dată când avem oportunitatea.

## Imagini

- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/01-3748295195331421310-1280.webp (dacă aș putea aduce un plus în)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/02-3748295195784438691-1280.webp (Știu că bucătăria românească este destul de)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/03-3748295195339808085-1280.webp (Pătrunjelul)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/04-3748295195323008169-1280.webp (• conține apigenină în cantități mari - o)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/05-3748295195323028242-1280.webp (Sfecla roșie)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/06-3748295195323043417-1280.webp (• sursă minunată de folat, mai ales crudă)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/07-3748295196044440687-1280.webp (Prazul)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/08-3748295195323035238-1280.webp (Mi-ar plăcea să-l văd mai des ca bază la)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/09-3748295195323028415-1280.webp (Țelina cu tot cu frunze)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/10-3748295195381760969-1280.webp (• unii oameni nu o pot tolera ca gust şi)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/11-3748295195323045962-1280.webp (Fasolea păstăi - verde,)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/12-3748295195373347127-1280.webp (• este o sursă excelentă de fibre)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/13-3748295195331453227-1280.webp (Nucile românești)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/14-3748295195331400796-1280.webp (• sursă extraordinară de grăsimi bune)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/15-3748295195331418269-1280.webp (Hreanul)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/16-3748295195331459486-1280.webp (Este folosit în cantități mici, dar chiar și)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/17-3748295195331448764-1280.webp (Hrișca)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/18-3748295195331456801-1280.webp (• este o sursă bună de fibre)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/19-3748295195323025695-1280.webp (Ți-am prezentat doar câteva dintre)
- https://media.alexandraghionea.ro/postari/DQEnqTtiEmb/20-3748295196061236185-1280.webp (Alexandra Ghionea)

Postarea originală: https://www.instagram.com/p/DQEnqTtiEmb/

Ghidurile Alexandrei: https://alexandraghionea.ro/
