De când sunt conștientă de amintirile mele, îmi amintesc că toată viața mea am fost impactată de...

De când sunt conștientă de amintirile mele, îmi amintesc că toată viața mea am fost impactată de mediul în care trăiam. Încă îmi amintesc o zi de iarnă la sat, când încă nu ninsese, dar plouase foarte mult și era frig.

M-am trezit dimineața și am ieșit pe scări afară, m-am uitat în jur și era foarte mult nămol, cerul gri, pomii fără frunze. Mi-au dat lacrimile și nu înțelegeam de ce sunt atât de afectată de priveliștea din jur. Nici celorlalți nu le convenea noroiul, doar că pe mine simțeam că mă doare și mă lasă fără vlagă.

Apoi venea zăpada. La mine-n sat (Caraula, Dolj) am avut parte de zăpezi mari în copilăria mea. Mergeam adesea cu șosete trase peste ghete până la școală ca să nu cădem pe gheață. Apoi, când a murit bunicul meu în februarie 2011, ninsese atât de mult încât ne-am săpat o casă în zăpadă unde mă jucam cu fratele meu. Zăpada mă bucura teribil. Încă mă bucură la fel de tare.

Apoi am ajuns la mare pe când aveam 17 ani jumate. Lucrasem ca ospătar vara și așa am avut bani să merg cu iubitul meu (aka Mihai). Când am ajuns prima dată i-am zis “miroase a baltă, nu-mi place”. 😆 Mihai a râs. Eu eram obișnuită cu mirosul bălții din sat.

În 2021 am ajuns pentru prima dată in Grecia. Acolo nu mai mirosea a baltă. Îmi plăcea mult priveliștea. Am stat și la plajă.

Dar nimic, niciodată, nu m-a bucurat mai mult ca verdele dealurilor și al munților. Iubesc România în principal pentru toate zonele ei cu munți și priveliști care-mi tare răsuflarea.

Și deși sunt tare fricoasă și urăsc necunoscutul în natură, tot la ea mă trage inima.

În ultimele luni am identificat foarte multe plante pe care înainte doar le sesizam și atât.