Postări

O postare ce-mi stătea în gând de mult timp, dar care vine din suflet.

· Timișoara, România409aprecieri pe Instagram32comentarii pe Instagram

O postare ce-mi stătea în gând de mult timp, dar care vine din suflet. Rezultatul este mult text și poate chiar boring pentru că ai mai auzit despre asta.

Chiar și așa, am pus o parte din viziunea mea aici. Ia ce este bun și imaginează-ți că te îmbrățișez și apreciez pentru ceea ce ești.

Într-un final, fiecare își dorește să fie bine. 🌞

abordarea nutrițională în Endometrioză a unei studente la Nutriție și Dietetică

Endometrioza este o boală cu început necunoscut.

Diagnosticul durează ani de zile (până la 11-12 ani) și implică dureri debilitante care te lasă fără respirație, pe lângă menstruații abundente, constipație, balonare severă, diaree, cicluri neregulate și lungi, dureri de spate în partea de jos, infertilitate.

Motivele pentru care endometrioza apare sunt diverse și nu se știe cu exactitate ce îi provoacă dezvoltarea.

Boala implică prezența țesutului endometrial în afara uterului (acolo unde este în mod normal). El poate prolifera pe organele reproductive, părți din intestin, plămâni, diafragmă, etc.

În esență, din păcate, se comportă ca un cancer care infiltrează și produce daune, chiar dacă este benign.

Scopul acestei postări nu sunt datele medicale legate de diagnostic, analize, stadii, localizări și intervenții.

Postarea are scopul de a transmite gânduri bune tuturor femeilor care se luptă cu o boală atât de dureroasă și anevoioasă. Sunt aici să vă dau din perspectiva mea nutrițională când vine vorba de stilul vostru de viață trăită concomitent cu un țesut care crește în locuri nepotrivite și care provoacă durere.

Pe această cale, vă transmit aprecierea mea pentru faptul că nu ați renunțat chiar și atunci când nimeni nu v-a crezut! Să te doară-n pântece și să ți se spună că asta vine la pachet cu sexul feminin este frustrant. Să nu ți se ofere altceva în afară de anticoncepționale este la fel de frustrant.

Cred într-o abordare nutrițională personalizată și flexibilă chiar și într-o boală care te face să te simți într-o menghină cu jumătate din corp.

Dietă fără gluten, zahăr și lactoză pentru toate femeile, fără o anamneză amănunțită înainte, ne face să pierdem din frumusețea speciei ființelor vii: unicitatea.

Endometrioza implică o inflamație cronică. De aici, conceptul de dietă antiinflamatoare este o idee bună, dar are nevoie de nuanțări și ghidaj personalizat.

Este adevărat, literatura spune ca 75% dintre femeile care au renunțat la gluten timp de 1 an au observat ca durerile lor au scăzut în intensitate. Dar hai să privim abordarea asta uman.

Prima dată vreau să menționez că viața ta nu este un punct fix pe o hârtie, nici alimentația.

Dieta nu este factorul unic care contribuie la apariția bolii, așa că dieta nu îți promite vindecarea. Ea îți poate fi frânghie de susținere și te poate ajuta în călătoria ta cu endometrioza, dar nu este un panaceu.

Aceasta poate să varieze și te poți bucura de o prăjitură cu zahăr, lapte și gluten fără să-ți "strici" progresul. Deoarece vorbim despre un stil de viață, nu despre o dietă protocol.

Pe lângă alimentație, în endometrioză și în general în viață este bine să te miști. Sună boring, dar te încurajez doar să ieși la plimbări pe jos, să dansezi, să cari plase, să mergi pe scări în loc de lift, să te plimbi cu bicicleta sau să frecventezi sala de sport dacă îți place.

Pe lângă mișcare și stil alimentar pe care o să-l povestim imediat, este important să dormi și să iubești.

Stresul și mediul toxic îți vor intensifica durerile și îți vor pune bandă adezivă pe locurile din inima care ar trebui să respire. Te rog din suflet să nu îți neglijezi sănătatea emoțională și să lucrezi la un mindset care să-ti aducă beneficii.

Alege oamenii din jurul tău și fă lucruri care îți aduc bucurie, căci sunt medicamente cu puteri invizibile, dar totuși sesizabile.

De altfel, redu cât poți de mult expunerea la substanțe care te pot deregla hormonal, precum utilizarea abuzivă a produselor de skin și body care cu ingrediente toxice, produsele de curățat casa, caserolele din plastic, tocătorul din plastic, parfumul, țigările, alcoolul, mediile intens poluate, oja de unghii, absorbantele cu parfum, machiajele.

Probabil ca iei medicamente și este firesc să o faci dacă ai dureri chinuitoare.

Dar trebuie să fii conștientă că bacteriilor intestinale nu le plac și atât cât poți, îmbunătățirea stilului alimentar te poate ajuta să le ții în viață și poate să te facă să iei mai puține medicamente la un moment dat.

Bacteriile bune se întrețin și se creează cu legume de sezon, fructe, leguminoase, cereale integrale, alimente fermentate.

Te încurajez să îmbrățișezi ideea de mâncare sezonieră și să te bucuri de alimentele în sezon. Astfel, vei avea parte de gust și nutrienți mai buni, iar diversitatea alimentară va crește într-un mod armonios și conectat la nevoile corpului tau din anumite anotimpuri.

Dacă nu ai alergie la proteinele din lapte, nu trebuie să renunți deficinitiv la lactate doar pentru că te lupți cu endometrioza, dar poți alege să le consumi altfel.

Sfatul meu prietenesc este să eviți excesul de lactate convenționale. Lactatele convenționale sunt cele din magazin, standardizate (pe care scrie câtă grăsime au), ultra pasteurizate (UHT), cu alți aditivi alimentari și zahăr precum iaurturile ""cu fructe", cremele de brânză tartinabile, brânză topită, cașcavalurile, etc.

Schimbă calitatea și frecvența. În loc de lapte băut zilnic, redu la o data, de două ori pe săptămână și atunci alege unul ecologic de tipul Artesana sau direct de la producătorul tău de încredere.

În loc de iaurt Zuzu (nu este "greșit" nici acesta, dar dau exemple concrete ca să înțelegi la ce mă refer), consuma iaurt Artensana ecologic (nu este plasare de produse, real este vorba de calitate) sau altele în același tip, de capră sau de vacă.

Consumă kefir de 1-2 ori pe săptămână, limitează consumul de smântână și cașcaval la ocazii, alege o brânză de tip telemea, caș, feta de bună calitate și integrează-le la o masă completă.

Alege un unt ecologic integral și adaugă-l în deserturi sau pe o felie de pâine cu miere dacă îți place și îți aduce bucurie. Nu o să se întâmple nimic dacă este integrat într-o alimentație care aduce sufucienți nutrienți.

Evită consumul zilnic de produse de patiserie cu lactate sau produsele ultra procesate care au în ele lapte praf, zer pudră, lactoză adăugată, aromă de cașcaval și altele de genul.

De altfel, este de preferat să ai o dietă diversificată și să nu fie prezente lactatele la toate cele 3 mese din toate zilele tale. Alternează-le și alege unele de calitate atunci când cumperi.

Asta înseamnă ca te poți bucura și de câteva felii de cașcaval, de o pizza bună cu mozzarella și parmezan sau de o plăcintă cu brânză de la patiserie. Pentru că alimentația ta trebuie să fie sustenabilă și să te susțină în viață prin tradiții, experiențe și propria ta identitate. Ai încredere în tine și dă-ți voie să nu trăiești într-o cutie.

Așadar, în locul unei diete drastice care elimină complet lactatele, poți aborda un stil de viață diversificat care acceptă lactate de calitate, preponderent fermentate și integrate în săptămâni cu suficienți nutrienți din legume, fructe, cereale integrale, carne, ouă, etc.

Despre gluten, aceeași poveste.

Totul pornește de la tine și de la anamneza vieții tale, iar abordarea se face în funcție de asta, nu dintr-un punct strict și generalizat.

Dacă tu aveai un stil de viață care implica consumul de pâine albă, paste albe, patiserie, prăjituri, aluaturi albe zilnic, atunci de aici începem. Nu prin scoaterea glutenului total, ci prin schimbarea calității și cantității lui.

Schimbam focusul pe pâine integrală cu maia care conține semnificativ mai puțin gluten, alegem paste integrale și le diversificăm cu cele din linte, năut, mazăre; în loc de patiserie zilnic, o reducem la 1-2 ori pe săptămână inițial.

Automat, cu aceste schimbări, consumul tău de gluten se va reduce semnificativ.

Un stil de viață hrănitor implică automat un consum de gluten mult mai mic decât avem impresia.

Carnea roșie nu trebuie exclusă, ci reorganizată în viața noastră.

Recomand reducerea consumului de mezeluri chiar dacă acestea sunt făcute în casă. Asta nu pentru ca sunt dăunătoare, ci pentru că alimentația trebuie să livreze mai multe tipuri de proteine și, vei vedea, atunci când începi să te diversifici, carnea roșie nu este consumată zilnic oricum.

Abordarea mea:

- pește de 2-3 ori pe săptămână sau minim o dată - în endometrioză, aportul de omega-3 este extrem de important și trebuie prioritizat

- carne de vită din producție care nu ne încarcă corpul cu antibiotice de 1-2 ori pe săptămână

- carne de pui crescut natural (adică nu în câteva zile cu medicamente și hormoni) - de 1-2 ori pe săptămână

- carne de porc - la fel, mezeluri le fel

- în restul timpului - ouă, leguminoase, tofu de calitate, cereale integrale, lactate integrale

Zahărul în exces nu este benefic pentru nimeni, nu doar pentru femeile cu endometrioză.

Vei observa că după minim o lună de îmbunătățirea stilului alimentar, nevoia ta de zahăr va scădea considerabil și papilele tale gustative vor deveni foarte sensibile la produsele care conțin mult zahăr.

Zahărul nu este nici cocaină, nici moartea pe pământ. Este un aliment procesat ca oricare altul. Și nu doar el îți satisface creierul pe durată scurtă, asta fac și alte alimente fără zahăr, precum chipsurile, cartofii prăjiți sau sosurile.

La fel ca în cazul glutenului, începem de unde ești tu.

Este de preferat să nu mai consumi 2 l de cola pe zi sau alte sucuri, dar dacă nu poți renunța din prima, este suficient să reduci cantitatea, inițial, la un pahar, de exemplu.

Treaba cu zahărul este ca se găsește în orice, de la mezeluri, pâine, chipsuri, fasole conservată și pate. Zahărul nu este doar în dulciuri. De aceea, te încurajez să citești eticheta produselor pe care le cumperi și să alegi preponderent alimente care nu au pe lista de ingrediente zahăr, sirop de fructoză-glucoză, sirop de porumb, dextroză, matodextrină, etc.

Te poți bucura de produse cu zahăr, nu înțelege greșit! Dar înveți să le integrezi după mese complete și în contexte bucuroase, precum un eveniment simpatic, un date cu o prietenă, o vacanță.

Cheia nu este "fără zahăr" toată viața, cheia este ""cu o cantitate potrivită de zahăr care îmi aduce normalitate și bucurie și mă lasă să trăiesc conectată la lumea mea."

Nu sunt adepta înlocuirii zahărului cu îndulcitori.

Aceasta este abordarea mea și nu trebuie să fie pe placul tuturor.

Nu se întâmplă nimic dacă consumi ceva cu îndulcitori, dar alimentația care-i include zilnic și cumulat din n produse nu are suficiente dovezi că nu ne va afecta sănătatea pe termen lung.

Soluția mea nu este înlocuirea zaharului cu ceva, ci integrarea lui naturală și consumul de produse dulci în mod natural în restul timpului, precum fructele și mierea naturală.

Alimente pe care să le consumi frecvent în endometrioză

Dacă până acum am vorbit despre frecvența consumului de lactate, carne roșie, gluten sau zahăr, acum vreau să îți subliniez alimente pe care să le ai în dieta ta săptămânal.

Probabil intuiești că este vorba de legume, leguminoase, fructe, plante aromatice și înțeleg dacă ți se pare plictisitor și nefolositor, dar trebuie să înțelegi că nu este altă scurtătură. Studiile chiar au observat ca femeile cu endometrioză mănâncă prea puține legume.

Ține cont de farfuria echilibrată pe care o găsești și pe profilul meu și pune aceste plictisitoare de legume la fiecare masă. O să-ți devină bune prietene în timp, te asigur.

- avocado (sursă de grăsimi mononesaturate de care ai nevoie, fibre, vitamine și minerale)

- ulei de măsline extravirgin (fă-l uleiul tău principal în bucătărie și evită-l pe cel de floarea-soarelui)

- oleaginoasele crude (consumă zilnic cât îți intră în palme nuci crude, migdale crude, semințe de pin crude, etc.)

- semințe de Chia, susan, dovealc, floarea-soarelui, (pune-le în salate sau iaurturi)

- rucola, salată verde și toate frunzele verzi care-ți plac

- ardei de toate felurile, morcovi, dovlecei, sparanghel, ridichi, andive, anghinare, vinete, fasole verde

- varză, broccoli, conopidă, kale, gulie (cu atât mai mult în endometrioză unde există un exces de estrogen și o activitate crescută a aromatazei)

- fructe de pădure, pepeni, mere, citrice, curmale și toate fructele care îți plac

- pătrunjel, coriandru, mărar, leuștean, cimbru, salvie, fenicul, busuioc, rozmarin, turmeric, ghimbir, chimen, pudră curry, scorțișoară celyon, usturoi, ceapă, dafin, mentă

- ceai neîndulcit sau îndulcit cu puțină miere (dacă ești însărcinată, doar cele considerate sigure pentru tine, iar dacă iei medicamente, trebuie verificat să nu interacționeze), o ceașcă de tei, mușețel, cimbrișor, fenicul, mentă creață, mentă, roiniță, păducel, ceai verde (matcha), sunătoare (nu dacă iei antidepresive), gălbenele, turmeric lapte cu lapte de caju, ceai de ghimbir

- ouă ecologice sau de țară (poți mânca și zilnic)

- năut, linte, fasole, fasole mung, quinoa, hrișcă. Hidratează-le cum trebuie și eventual lasă-le la încolțit (năutul, fasolea mung). Integrează-le treptat și săptămânal.

- ciuperci diverse, nu te limita doar la cele champignon

Suplimente

Suplimentele fără implementarea celor de mai devreme nu o să facă minuni.

Ce poate fi de ajutor:

- vitamina D (testează nivelul în funcție de el suplimentezi)

- Omega-3 dacă nu consumi pește sau o faci rar - încearcă să limitezi aportul de omega-6 ca să te bucuri de omega-3 din alimentele pe care le mănânci

- NAC (în doze precum 1800 mg/zi ar reduce leziunile, dar trebuie personalizat în funcție de tine și istoricul tău)

- Magneziu bisglicinat (în funcție de stilul tău de viață)

- Myo-Inozitol

- Vitamine din grupul B țintit

- Acid alfa-lipoic

- Quercitină

Postarea originală: pe Instagram