Postări

Rețetă bună pentru orice fază a ciclului menstrual și pentru orice om fără ciclu menstrual.

· Timișoara, România325aprecieri pe Instagram9comentarii pe Instagram

Rețetă bună pentru orice fază a ciclului menstrual și pentru orice om fără ciclu menstrual. ♥️😆

O farfurie sănătoasă de zeamă gustoasă, carne moale și legume aromate care nu, nu-și distrug fibrele și proprietățile. Minerale și vitaminele rămân, mai ales în lichid. Taie legumele mărișor pentru a minimiza pierderea.

Dacă lucrezi de acasă, poți pregăti masa asta super simplu chiar și în timpul săptămânii: dimineața pui la cuptor oala și o lași acolo 3 ore. 😆 Apoi ai o masă delicioasă la prânz!

Și am împărtășit asta după ce eu am avut parte de un fail pe pielea mea acum ceva timp bun când am scos carnea din cuptor fix 90 de minute și am mestecat la ea alte 90. 😒 Am zis să vă zic și vouă cum se face corect. ✅

Cum să gătești o mâncare gustoasă cu carne de vită la cuptor și de ce este important să faci asta corect pentru a te bucura de beneficiile nutriționale

Pulpa de vită, de exemplu, ori bucățile de vită cu oase au nevoie să treacă prin 3 faze de gătire pentru a fi moi, gustoase și nutritive la final.

1. Prima fază: primele câteva minute sunt cele care îți dau impresia că bucata de carne este moale și gătită pentru că fibrele musculare încă nu au început să se contracte.

2.Faza de mijloc: minutele 30-90 de gătire în care carnea devine tare. Dacă scoți carnea din cuptor după o oră, nu-ți va plăcea rezultatul. În aceste minute, fibrele musculare se contractă din cauza căldurii și devin greu de mestecat.

3. Ultima fază - apare după 2 ore de gătire pentru că de acest timp are nevoie colagenul să se denatureze și să devină gelatină. Este indicat să gătești bucata de carne minim 2 ore, de preferat 3 sau mai mult.

Temperatura lentă este indicată în acest caz, maxim 150 de grade.

Pentru un rezultat delicios și satisfăcător, gătește carnea într-o oală acoperită, de tipul celei din fontă sau fontă emailată dacă adaugi și roșii sau bulion.

Adaugă apă cât să ai parte de o masă bogată în umami și nutrienți.

Rețeta pe care eu am folosit-o pentru o bucată de vită fără os a fost simplă și cu ingrediente la îndemână.

Într-o oală de fontă emailată am pus două cepe roșii tăiate mărișor, două tije de apio tăiate și ele mare, un păstârnac rondele și o rădăcină de pătrunjel, doi morcovi tăiați rondele mari și doi cartofi măricei. Am adăugat două crenguțe de rozmarin, sos de roșii și apă până am acoperit toate legumele. Peste legume am pus carnea, aproximativ 400 g am avut eu.

Sare am adăugat după ce am scos-o din cuptor.

Am ținut-o 3 ore la 150 de grade.

Postarea originală: pe Instagram