Postări

rețetar pentru biscuiți

219aprecieri pe Instagram16comentarii pe Instagram

cookies cu năut și scriere
perspective care schimbă
lubesc să pot chema pe cineva la mine să facem
Înțeleg că dorul de copilărie poate veni, de fapt, din
Nu îmi e dor nici de cartofii prăjiți, nici de vacanța de
pune niște unt

rețetar pentru biscuiți

îți trebuie:

  • o conservă/un borcan cu năut (240 g)
  • două banane mici coapte
  • 4 lingurițe unt de arahide
  • 6 lingurițe fulgi de cocos

•10 lingurițe fulgi de ovăz integrali

  • puțină sare
  • puțin unt integral rece
  • câteva migdale/nuci
  • două-trei pătrățele de ciocolată cu minim 85% cacao
  • opțional: pudră de mure (am avut-o prin casă, nu schimba gustul preparatului)

Într-un blender/robot se mixează năutul scurs și clătit de lichid împreună cu bananele și untul de arahide.

Se scoate compozitia moale (dar nu foaaaaarte moale) într-un bol și se adaugă fulgii de ovăz, cocos, migdalele mărunțite, ciocolata.

Cu o lingură/cupă de înghețată de pun biscuiții în tavă. Peste fiecare se presară sare și se adaugă în mijloc o bucățică de unt care să aducă mult gust bun.

Se dau la copt la 180 de grade până sunt gata, te prinzi tu când.

Sunt foarte foarte buni! Și au și fibre, ps! 😎

Dacă vă întrebați de ce am măsurat în lingurițe, este pentru că lingurile erau murdare. :)))

cookies cu năut și scriere despre dor

perspective care schimbă dorurile

Citeam și citesc adesea despre cum apare dorul de copilărie; dorul de mâncare făcută acasă, dorul de chemat în casă și stat afară la joacă până târziu.

Și am realizat că eu nu am doruri din copilărie. Pentru că o copilărie cu frică constantă nu lasă loc de doruri, ci de recunoștință că ești adult și ai ajuns la "casa ta", unde frica nu există.

Adevărul este că iubesc să fiu adult. Iubesc să ies când vreau din casă, sa mănânc în liniște, să nu ofer o sumedenie de motive pentru care vreau să fac un lucru.

Iubesc să pot chema pe cineva la mine să facem clătite fără să cer voie. Iubesc să nu-mi fie frică când dorm.

Iubesc să nu tresar când se aude ușa. Iubesc să nu mă prefac că făceam ceva folositor când altcineva intră în încăpere. Iubesc să nu absorb durerea. Iubesc să nu trăiesc în tensiune. Iubesc să pot fi explozivă când simt.

Nu-mi este dor de mine mică, de ai mei mai tineri, de noi ca familie. Deși, uneori, îmi este dor de tinerețea mamei mele, de ziua când a împlinit 28 de ani și mă simțeam un copil cu o mamă frumoasă. Dar nu-mi e dor de tristețea ei, de violența prin care își manifesta durerea, de durerea în sine.

Înțeleg că dorul de copilărie poate veni, de fapt, din inocența cu care ea ar trebui să fie pentru toți.

Dar eu trăiesc această inocență în viața de adult. Poate de aia îmi place mai mult varianta asta a vieții mele.

Inocența nu mi-a fost prietenă devreme.

Cred că dacă aș putea da timpul înapoi, nu aș vrea să mai fiu niciodată copil. Nici adolescentă.

Îmi place să fiu adult pentru că îmi place siguranța și libertatea pe care mi-o pot oferi. Imi place să dorm și să respir cu totul; să nu-mi țin respirația și pleoapele închise cu forța.

Nu îmi e dor nici de cartofii prăjiți, nici de vacanța de vară. Imi plac cartofii copți de acum și verile unde nu mai sunt acasă.

N-aș vrea niciodată sa mai fiu copil. Iubesc să fiu adult.

pune niște unt

Postarea originală: pe Instagram