Să eșuezi nu este rușinos.

Să greșești nu este o rușine, ci un prilej de a deveni mai bun

Societatea ne-a educat invers.

Încă din grădiniță, sau poate chiar și mai devreme de grădiniță, mulți dintre noi am fost introduși în concurența bazată pe fățărnicie.

Am fost educați ani la rând că să greșești sau să nu ai răspunsul este înjositor, drept de pedeapsă sau criteriul care te caracterizează cum ești ca om.

Îmi amintesc și acum cum mi-au fost aplicate lovituri scurte la palmă cu bățul la orele de religie și matematică din clasa a III-IV - a atunci când nu am știut pe de rost ceva.

Toată viața mea am fost susținută de către școala românească să memorez texte/poezii/reguli fără strop de interpretare personală sau dialog.

Atunci când nu erai în stare să memorezi pe de rost texte, erai taxat: note mici, etichete.

Se concluziona că nu ești bun.

Dar nimeni nu te învăța să fii bun, să gândești, să dezbați, să analizezi, să vii cu ideea ta, să fii creativ, să contrazici.

Să fii bun s-a rezumat mult timp la a da răspunsurile pe care trebuia să le dai.

Din sisteme educaționale și familiale de genul, în care să fii bun presupune să te pricepi la toate, să memorezi, să nu discuți, să concurezi, să vrei ce vrea majoritatea, să nu ieși din tipar se nasc oameni care se tem toată viața lor de eșec.

Pentru că niciodată nu au fost învățați că eșecul este normal. Că nu te face prost, mai puțin bun sau deștept.

Și din cauza modului in care privim eșecul, nu avem niciodată păreri.

Nu incercăm ceva nou, ceva ce nu a fost deja bătătorit de altcineva.

Nu vorbim atunci când ni se cere opinia, de frică "să nu fie greșită".

Nu suntem așa cum simțim să fim.

Iar atunci când cineva se comportă diferit, îl catalogăm arogant.

Arogant că spune ce gândește.

Arogant că nu se conformează.

Arogant că poate contrazice.

Arogant că a învățat să privească eșecul așa cum este: o modalitate de a deveni mai înțelept, mai liber, mai ancorat în viata lui.

Avem tendința să judecăm negativ comportamente pe care nu avem curajul să le adoptăm, deși poate ne-ar plăcea să le cunoaștem.

Apoi vine stresul acela care-ți mănâncă zilele legat de eșesc.

Dacă pic examenul ?

Dacă dau faliment ?

Dacă o să mă judece ?

Dacă o să rândă de mine ?

Dacă o să par ciudată ?

Dacă o să iau notă mică ?

Dacă, dacă, dacă.

Atâtea minți strălucite stau ascunse in carapacea cuvântului dacă și a fricii de eșesc.

Dacă, de azi, faci un pas în față pentru o perspectivă nouă asupra eșecului ?

Poate dacă îți dai mai des voie să vezi lucrurile în gri mai mult decât le vezi în negru și alb, viața poate să ți se pară mai puțin grea.

Dacă o să răspund greșit, o să aflu oricum varianta bună.

Dacă o să dau faliment, o să învăț ceva din asta chiar dacă este neplăcut.

Dacă o să pic examenul, o să-l dau iar. O să învăț ceva nou despre mine.

Dacă nu mă pricep la toate, am timp să mă pricep doar la ce-mi place. Nu mă face prost, ci asumat.

Eșecul nu este egal cu prostia.

Să greșești nu te face prost, ci om.

Putem învăța ceva din orice lucru negativ, atâta timp cât vrem să facem asta.

Nimeni nu le știe pe toate și nimeni nu a răspuns doar corect.