despre prezență, superficialitate și inerție - chiar și în nutriție
ce au în comun un degustător profesionist, un antrenor de sport și un dietetician ?
prezența
Degustătorul profesionist nu are doar papile gustative fine, ci are dezvoltată prezența momentului - acordă atenție limbii și tuturor senzațiilor de pe suprafața ei. Miroase, privește, nu se grăbește,
Fie că e vorba de vin, cafea, miere sau brânzeturi.
Antrenorul de sport îți spune să te focusezi pe respirație, poziție, tehnică. Îți cere să fii prezent.
Iar Dieteticianul - el te învață despre mindful eating. Să mesteci suficient, să analizezi culorile, textura, senzația de foame și sațietate de la fiecare masă.
lucurile bune cer prezență pentru că viața este prezență
Un Dietetician conștient de importanța prezenței va pune accent la nesfârșit pe acest lucru în relația cu mâncarea.
Pentru că fără prezență, intuiția nu există.
Iar fără intuiție, regulile rigide primează.
gunoiul de sub preș, curățenia din cameră
Bunica paternă obișnuia să bage constant mizeria sub covor și astfel să facă impresie bună despre curățenia camerei când era zi de împărțit colăcei.
Poate că azi aspirăm cu Dyson, dar tot tindem să punem aparențele mai presus de ce este real.
și nu mă refer la mizeria de pe covoare
Este despre cum tindem că facem zi de zi lucruri care știm că ne dăunează, dar pe care pur și simplu le ascundem, ignorăm sau chiar ajungem să ne mințim că poate totuși nu sunt așa rele și nimeni nu-i perfect până la urmă.
Scrollatul pe telefon până dimineața, mâncatul în fața ecranelor zi de zi, săritul peste mese și compensarea ulterioară, nu am timp să-mi curăț un morcov, dar am timp să văd ce a făcut x pe internet - toate făcute inconștient sau conștient și urmate de scuze.
Și apare superficialitatea și pierderea prezentului.
viața ca inerție, nu ca prezență
Când ne pierdem prezența asupra vieții noastre, apare pilotul automat - inerția.
Mâinile se mișcă, corpul respiră, inima bate, gura vorbește, corpul stă pe scaun - toate fără ca o secundă să fie simțite conștient.
și, ușor, ușor, asta e normalitatea
Și așa ajungem să treacă ani la rând din singura viață pe care o avem și să realizăm (sau poate nu) că o bună parte din ea am funcționat ghidați de inerție,
Fără prezență, poate chiar și cu multă superficialitate.
Inerție și superficialitate la un loc.
pentru că asta se promovează
Pentru că asta am ajuns să promovăm și asta ni se livrează constant: o viață în care diplomele contează mai mult decât ceea ce știi cu adevărat, unde statutul financiar a ajuns să fie privit drept criteriu pentru respect sau milă, unde rapid e cel mai bun angajat, unde cât mai multe ore de job, cu atât mai bine.
Telefoane care ne sechestrează cu totul în ele (dependență), branduri care ne spun că produsul lor o să ne întinerească, înfrumusețeze, facă mai cool.
Unde să trăiești o viață întreagă pentru facturi, companie, casă și mașină și poate un titlu de doctor sau inginer înseamnă că ai fost un om de apreciat.
Unde să ai depresie, burnout, anxietate înseamnă să ai prea mult timp liber.
sacrificiul vieții
Practic, o viață sacrificată preponderent aparențelor este una bine trăită.
Normală.
Ghizii spirituali, călugării, budiștii și alții care pare că tac, meditează și se uită mai profund ne par ceva ce noi nu putem vreodată să fim. Îi admirăm și vorbim în șoaptă ca să nu-i deranjăm.
prezența cere efort
Pentru că nu e deloc ușor să fii prezent într-o lume plină de notificări, alarme, termene limită, gânduri precum “trece ziua și nu apuc să fac nimic“.
Mereu trebuie să facem ceva, așa-i ?
cândva, cred că am fost 100% prezenți
Acum a devenit mai greu, dar nicidecum imposibil.
Și îmi doresc să-ți transmit că prezența la masă, când gătești, când stai în natură, când lucrezi, citești, faci sex nu vine dintr-o dată, mai ales într-o lume hiperstimulată.
Dar poți începe cu pași mici, cu autocorectări și, cel mai important, cu sinceritate.
Acordă-ți sinceritate. Nimeni nu știe ce ai cu adevărat sub covor.
