câteva gânduri ce au venit la pachet cu această pască îndulcită cu pastă de curmale și miros de p...
· Timișoara, România181aprecieri pe Instagram3comentarii pe Instagram





câteva gânduri ce au venit la pachet cu această pască îndulcită cu pastă de curmale și miros de portocoale 🫶🏼
mâncarea este și tradiție
Un stil alimentar ideal este acela care se mulează pe toate cerințele tale, printre ele fiind și tradițiile.
Suntem ființe sociale ce trăiesc în colectivități, și, deși plecăm adesea din locul în care am copilărit, unele tradiții ne aduc aproape de o parte a societății în care ne-am născut.
despre echilibru
Mâncarea reprezintă un pion de identificare în timp și loc, așa că ne poate aduce bucurie.
În aceste perioade de sărbătoare, cheia nu este să te abții, ci să faci alegeri potrivite ținând cont și de suflet.
Putem mânca orice de pe masa de Paște atâta timp cât vrem asta, important e cum combinăm și în ce cantități.
despre oameni
Sărbătorile sunt despre oameni, despre timpul petrecut împreună, despre revedere și iubire nerostită uneori.
Un limbaj al dragostei oamenilor este mâncarea, așa că e posibil ca mamele, bunicile, tații și oricine din familiei să te îndrume să mai mănânci puțin. Ține cont de nivelul tău de sațietate și nu te forța.
Poți lua la pachet și mânca și a doua zi dacă dorești.
despre liniște
Dă-i sufletului pace și bucură-te de liniște.
Toate alegerile potrivite vieții tale sunt la tine mereu, doar dă-le voce și încredere.
Bucură-te de zilele astea de pauză așa cum vrei, doar nu uita că dacă digestia nu este aromonioasă, nici starea nu va fi.
O pare bună din cum ne simțim stă în sănătatea noastră digestivă. Pune alături legume, ține prăjitura pentru desert și ieși la plimbare. Privește cerul și mulțumește că ești.
Postarea originală: pe Instagram