Draga mea Norica
Draga mea Norica,
Ești prima mea fetiță, sufletul pentru care mi-aș fi dat și viața.
Primul tău drum cu mașina a fost în brațele mele, când te duceam acasă și erai un bebeluș. Te uitai curioasă pe geam. Ai ajuns acasă și ai răspuns din prima la numele tău, de parcă Dumnezeu ți-a spus asta de dinainte să te naști.
Ultimul tău drum cu mașina a fost tot la mine în brațe, doar că acum ești mare, moale și fără suflare. Nu te mai uiți pe geam, dar îmi ții palma. Și, dintr-o dată, începe melodia pe care o pun în acest text. Știu că sufletul tău a vrut să ne vorbească.
Norica, îți mulțumesc că m-ai ales, că ne-ai ales. Iartă-mă pentru tot ce puteam face mai bine și n-am făcut.
Ai fost și ești sufletul casei noastre. Părinții tăi au inimile rupte, dar știm că tu ești tot cu noi.
M-ai făcut cea mai fericită, cea mai plină de viață. Relația noastră cu tine este sacră și de neexplicat. Nimeni nu ar înțelege, vreodată, conexiunea ta cu noi.
Norica, sunt atât de pierdută prin casă fără tine. Îmi e dor de ochii tăi, de mirosul tău, de nasul tău ud. Parcă mi se usucă sufletul și parcă-s goală.
Abia aștept să ne revedem, știu că se va întâmpla.
Mulțumesc, Norica! Te iubesc nespus!
Cu drag, mami și tati. ♥️
Norica s-a stins din viață ieri, pe 12 martie, brusc, în urma unui infarct. Acum 2 ani a fost diagnosticată cu insuficiență cardiacă și a trecut printr-o operație în urma unui tromboembolism aortic. Medicii ne-au oferit maxim 6 luni de viață după intervenție, dar Norica a mai trăit 2 ani. Cea mai ambițioasă ființă din viața mea.
Postarea originală: pe Instagram



