Ada-Kaleh și despre cum am aflat despre acest loc abia la 25 de ani
Ada-Kaleh a fost o mică insulă pe Dunăre, situată lângă granița dintre România și Serbia, aproape de orașul Orșova și care, în prezent, nu mai există.
Am aflat de existența ei citind primul volum din cartea Sărut-mâna pentru masă și m-a fascinat pur si simplu acest locușor cu aer mediteranean de care habar nu am avut.
Pe insulă, de-a lungul timpului, au locuit, pe lângă români, turci, albanezi, sârbi și evrei.
M-au fascinat puținele “poze” cu insula, informațiile despre floră și mâncare.
A fost scufundată de regimul comunist în cadrul proiectului “Porțile de Fier”, cu relocarea anumitor animale și specii de plante.
Oamenii din acele vremuri au contribuit mult la diversitatea de specii de pe insulă, având parte de o climă blândă. În carte se amintește despre prezența castanilor, teilor, perilor, stejarilor, sălciilor pletoase, nucilor, ulmilor, iasomiei, roșcovei, arțarilor, plutei, plopilor, salcâmilor dar și a plantelor medicinale de pe insulă, precum coada șoricelului și sulfinei.
O caracteristică a insulei Ada-Kaleh erau plantele mediteraneene aduse de om și întreținute de clima blândă a locului.
Smochinii, migdalii, castanii, chiparoșii, vița de vie, liliacul și leandrii sunt menționați ca vedete ale insulei.
Dulcețurile de smochine și trandafiri devin emblematice aici.
În carte ni se spune cum în secolul XIX, Alexandru Pelimon menționează despre existența unei cafenele pe insulă.
Se mai menționează o plăcintărie și emblematicul rahat de Ada-Kaleh cu care turicii îi atrag pe călători.
Alimentația era foarte specifică zonei mediteraneene, dar cu mari influențe turcești.
Dulceața de smochine și trandafir, bazarul și clima din Ada-Kaleh, un loc care nu mai există, mi-au reamintit despre cât de puține lucruri știu, în general, despre România și nu doar.