în cazul în care ești femeie cu ciclu menstrual, te ajut să știi când faci anumite analize pentru rezultate optime
- Dacă vrei să-ți testezi hormonii sexuali, trebuie să știi că este necesar să renunți cu minim 3 luni înainte la administrarea anticoncepționalelor orale, altfel, rezultatele sunt false.
- Dacă iei suplimente care conțin Biotină (Vitamina B7) trebuie să oprești administrarea cu minim 72 h înainte de a face unele teste serologice, precum hormonii tiroidieni, în caz contrar, poți avea rezultate false care să mimeze hipertiroidismul. Informează medicul sau laboratorul dacă administrezi Biotină.
- Dacă iei suplimente cu fitoestrogeni, ar fi bine să-ți informezi medicul înainte de a testa hormonii sexuali, deoarece rezultatele pot fi influențate de supliment.
- Faza foliculară: De la prima zi a menstruației până la ovulație.
- Ovulația: ține doar o zi. O poți identifica prin monitorizarea ciclului menstrual, mucusului cervical, temperaturii bazale, testelor de ovulație. Nu este în aceeași zi pentru toate femeile și poate să difere de la ciclu la ciclu chiar și la aceeași femeie.
- Faza luteală: toată perioada de după ovulație și până la prima zi a menstruației.
- Progesteronul - tipic se testează în ziua 21 a ciclului menstrual, dar optim trebuie testat la 7 zile de la ovulație.
- Estradiolul - Optim în ziua a 3 a a ciclului menstrual, adică în a 3 a zi de menstruație. Pentru a verifica o posibilă dominanță estrogenică, se testează la 7 zile de la ovulație, când se testează și progesteronul, pentru a le vedea raportul.
- FSH, LH - ziua a 3 a a ciclului menstrual
- Prolactina - ziua 3 a ciclului menstrual, dimineața
- Testosteronul, SBGH - oricând, dar dimineața
- Profilul lipidic - ideal în faza foliculară, după menstruație
- Proteina C-reactivă - în faza foliculară, dar nu la menstruație sau în luteala târzie
- Hormonii tiroidieni - oricând, dar dimineața și dacă faci teste repetitive, ar fi bine să fie în aceeași fază a ciclului menstrual
- AMH - oricând