și ce dacă pari prost ?
și ce dacă greșești ?
și ce dacă ți se văd emoțiile ?
și ce dacă nu te place toată lumea ?
Rușinea
Ce o să zică lumea ?
Dacă mă fac de râs ?
Noi, oamenii, avem rușinea pironită până-n măduva oaselor. Și este în regulă, uneori, rușinea trebuie să-și aibă locul ei.
Dar rușinea devine parazit în interiorul trunchiului când este lăsată să-ți conducă viața.
Nu o zice un specialist, o zice un om, la fel ca tine.
Rușinea de a nu părea prost ne poate face să nu luăm decizii, să nu spunem ce gândim cu adevărat, să ne conformăm chiar și atunci când tot corpul nostru tremură de nonconformare.
Rușinea de a nu părea mai puțin decât suntem percepuți în mințile celorlalți poate fi ca o funie care te leagă de același bolovan fără evoluție.
Rușinea de a fi cine vrei tu să fii doare, te ține pe loc, te închide într-un corp care, din todeauna a fost făcut să se deschidă.
Aparența pe care o luăm de acasă ca un pachet cu mâncare merge cu noi peste tot în societate. Și este firesc, într-o anunită manieră.
Dar o aparență menținută fals, cu care nu te identifici, care te sapă constant, care te face mereu să performezi, care vrea doar să te poziționeze pozitiv în fața altor oameni este o aparență cu care nu-i minți pe alții, ci pe tine.
Nu-i nevoie să fim așa cum alții ne proiectează în viziunea lor, ci este nevoie să fim așa cum simțim noi să fim.
Nu este nimic rușinos în a nu știi toate lucrurile.
Nu este nimic rușinos în a admite că nu știi chiar și atunci când, poate, trebuia să știi.
Nu este nimic rușinos în a-ți arăta emoțiile acolo unde se dorește un cadru mai rigid.
Nu este nimic rușinos în a greși ceea ce credeai cu ardoare că ai făcut corect.
Nu este nimic rușinos în a renunța, în a te reorienta, în a admite că ceva nu este pentru tine, chiar dacă toți te văd acolo.
Asumare condimentată cu libertate
Asumarea și vindecarea de rușinea pe care o purtăm încă de mici copii vine cu timpul, cu evoluția și practica.
Azi poate fi o zi bună să fii mai mult tu, cel autentic.
Azi poate fi o zi în care îți asumi că nu trebuie să le știi pe toate, că vei învăța treptat, că din greșeli înveți, adesea, cel mai bine.
Avem un contract determinat cu viața, așa cum am mai spus. Iar clauzele nu ne sunt dezvăluite de la început.
Ce ar fi să facem ceva din colaborarea asta pe care o avem cu ea și să scoatem ce e mai bine din noi ?
A scoate binele din tine înseamnă, uneori, să stai. Alteori înseamnă să fii "prost", să greșești, "să te faci de râs" în viziunea ta.
A scoate binele din tine înseamnă să-ți dai voie să fii uman, iar asta înseamnă să accepți că nu ești doar o singură variantă, ci milioane de variante proiectate de alți oameni și acțiuni (ale tale sau ale altora).
Dar cea mai bună variantă este cea pe care o ai în suflet, cu adevărat. Trebuie să-i dai voie să fie.
