Subiectul acesta are foarte multe implicații, într-adevăr.

eșecul culinar poate fi o traumă care încă doare

Rușinea și Furia

în bucătărie

Sunt multe femei, așa cum reiese și din mesajul primit de mine, care simt o furie imensă pe ele atunci când au parte de un eșec culinar.

Este ca și cum toate calitățile dispar în spatele acelor mizerabile gânduri despre cât de rușinos este să nu știe să gătească, ori despre cât de nepricepute sunt ca femei, mame, soții.

Sunt multe femei aici cărora nu le este străină următoarea situație:

• Se pune masa, mama este în picioare în timp ce toți ceilalți încep deja să mănânce. Farfuria zboară de pe masă alături de înjurături pentru că nu a fost suficient de sărată, dulce sau pur și simplu pe placul lui. Se aștern palme, chiar pumni cu miros de alcool, iar copiii sunt terifiați. Nimeni nu mai mănâncă.

• Următoarea masă are frica ca antreu.

Mi s-a strâns stomacul în timp ce am scris asta.

Perfecțiunea în bucătărie poate fi și o consecință a modului în care mamele, bunicile și străbunicile noastre au fost taxate pentru greșeli.

Gândul absolut neinvitat, conform căruia nu ești o femeie adevărată dacă mâncarea îți iese prost poate fi o consecință a modului în care femeile din generația ta au fost tratate.

Pedepsele primite și reproșurile legate de preparatele acestor femei au început a fi propagate și de alte femei, la rândul lor.

Nefiind specialist, văd asta ca pe un scut de apărare brutal, dar necesar.

Fetele erau învățate de alte femei, într-un mod dur, că dacă nu sunt suficient de pricepute, ar trebui să simtă rușine. Un fel de “ține capul plecat și taci, ori performează ca să nu fii bătută“.

Chiar dacă lucrurile au mai evoluat și femeile au parte de alte perspective, multe dintre traume au rămas cu ele.

Gătitul, un lucru atât de banal, poate fi scena pe care traumele își fac loc.

Rușine că nu ai putut face rețeta, furie că ai pierdut timp, furie că nu ești capabilă, rușine față de el, de ele, de ei.

Rușinea și durerea - produși ai disfuncționalității.

Chiar dacă partenerii din prezentul nostru pot fi bărbați minunați, care ne susțin și sunt alături de noi, care nu ne judecă și nu sunt agresivi, vocea noastră interioară poate fi dominantă și ne poate face să simțim aceste presiuni chiar dacă, în realitatea vieții noastre, partenerii nu le provoacă.

Din păcate, multe dintre noi am crescut cu alte exemple în fața ochilor, iar creierul nostru atât de vulnerabil a fost mulți ani format pentru apărare, conservând rușinea adânc.

Desigur că această furie și rușine asupra eșecului culinar poate apărea și din alte motive, precum o relație disfuncțională cu asumarea, o încredere în noi condiționată doar de reușite și care nu există în cadrul nereușitelor.

Asta se poate datora într-o bună parte și sistemului educațional în care am fost crescuți.

Școala tipică românească nu a încurajat niciodată greșeala funcțională, ci mereu a condamnat-o. Am fost crescuți să avem rezultate chiar și atunci când nu credem în ele.

De la traume cauzate de relațiile disfuncționale cu familia, partenerii, prietenii, societatea și până la educația bazată doar pe reușite, furia interioară cauzată de eșec are multe implicații, mai ales într-o societate unde mizeria se bagă sub preș și lucrurile serioase se trec la categoria “las’ că vorbim noi acasă“.

De aceea, poate necesita ani la rând să conștientizăm doar că avem o relație dăunătoare cu noi înșine.

Și tot de aceea poate implica o viață întreagă să lucrăm cu noi pentru a ne înțelege mai bine.

În educația nutrițională pe care o dezvolt deja aici, în online, este asbolut esențial să discutăm aceste aspecte ce țin de relația cu noi.

Pentru că adevărul este că o să ne confruntăm toată viața cu eșecuri culinare și că, în mare parte, aceste eșecuri sunt biletul către evoluție.

Doar cel care nu face nimic nu va greși vreodată.

Sunt aici să-ți reamintesc că ceea ce simți este adevărat.

Data viitoare când inima ți se umple de supărare și creierul te critică, vreau să inspiri adânc și să îți iei câteva minute cu tine.

Dă-ți voie să afirmi ce simți: “da, sunt furioasă, rușinată și mă doare pentru că nu mi-a ieșit“. Pentru că este important să îți confirmi sentimentele.

Apoi încearcă să comunici cu sentimentele tale și creierul tău care încearcă doar să te apere: “dar este în regulă, știu de unde pot să pornească aceste sentimente și știu că nu au de-a face cu adevărata mea valoare. Din greșeli învăț, iar din vizibilitatea sentimentelor pot vindeca“.

ți-a fost utilă postarea?

MĂ BUCUR!