O postare poate mai atipică care nu are scopul de a conduce la ură, comparații sau revoltă.

Mersul la supermarket în România a devenit un lucru care mă frustrează. O destăinuire fără soluții.

Nu am vizitat multe țări, nu am multe termeme de comparații și nici nu vreau să compar în mod deosebit. Dar adevărul este că în ultimul an am devenit din ce în ce mai “supărată” pe magazinele mari ale țării noastre. Motiv pentru care prefer să merg destul de des la piețele locale.

Mulți oameni își fac cumpărăturile exclusiv din magazinele mari. Iar asta înseamnă că într-o proporție foarte mare, magazinele dictează ceea ce poți cumpăra. Atât dpdv diversitate, cât și bani.

Și ceea ce observ în ultimii ani în România este așa: o diversitate de legume și fructe extrem de restrânsă și majoritatea importate, multă carne de calitate inferioară, lactate la fel și extraordinar de multă mâncare hiperprocesată.

Când am vizitat unele dintre supermarketurile din Bergamo, Bologna, Brescia, Viena, Lisabona am rămas nu doar șocată de diversitatea de legume, dar creierul meu a comparat instant cu România.

Prețuri - asemănătoare sau chiar mai mici.

Calitate - o diferență desăvârșită.

Nu spun că e o regulă și așa este peste tot în România, dar în mare parte eu doar asta am întâlnit în marile supermarketuri: legume mucegăite la raft, cartofi verzi, mult import, lăzi de depozitare murdare, pește vechi, legume congelate depozitate prost care s-au strâs coloș în pungă, mezeluri cu nitriți preponderent, chipsuri la greu și dulciuri.

Este aproape imposibil să găsești, de exemplu, sardine în ulei de măsline sau suc propriu. Iar dacă le găsești, costă enorm.

Ceea ce, în alte orașe europene, nu este deloc așa.

Am observat într-un magazin din Stockholm cum un angajat care se ocupa de un raion cu legume avea căști în urechi cu muzică, fredonând și aranjând legumele super proaspete impecabil.

Arăta ca într-un muzeu și-mi bălea gura la legumele alea.

M-a pufnit râsul. Și tristețea.

Pentru că în mare parte din România, angajații din astfel de magazine nu duc o viață ușoară și cumva energia asta negativă se simte în orice: de la cum ne facem treaba, la cum arată legumele în magazin și cât de curat este magazinul.

Nu este o postare care dă cu pietre, este cumva un strigăt despre cum aceste lucruri mă întristează și mă înfurie. Pentru că influențează direct sănătatea cetățenilor.

De aceea merg mai des la piață decât la magazin. Pentru că nu mă supăr la fel.

Pentru că văd diversitate de sezon și legume într-o stare mai bună.

Pentru că miroase a aer și nu a mizerie.

Pentru că nu văd alimente mucegăite și uitate.

Și știu că piața nu este un loc ideal și nu există reglementări de pesticide și alte substanțe chimice. Știu și îmi asum. Pentru că acel mediu nu mă frustrează la fel de tare.

Visez la o Românie care să aibă și ea diversitatea de legume și calitatea din alte orașe europene.

Pentru că ceea ce găsim la raft dictează într-o foarte mare măsură ceea ce punem în farfurie.

Într-o țară cu salarii mici, oamenii ajung să cumpere de la raft ce este mai ieftin: mâncare hiperprocesată sau din companii gigant. Pentru că asta ne oferă și pentru că asta este tot ce-și permit unii oameni.

Poate dacă interesul pentru diversitatea de legume, fructe și cereale integrale ar fi la fel de mare ca interesul pentru alcool, băuturi carbogazoase, mezeluri și chipsuri nu am mai avea atât de multe boli cronice.

Poate că este o lume ideală.

Poate că este imposibil.

Dar eu încă sper.

Pentru că-mi doresc o societate în care oamenii pot cumpăra mâncare proaspătă, calitativă, poate locală.

O lume în care magazinul cu legume să ne dea o stare bună atunci când intrăm în el, nu frustrare că totul este stricat, extrasezon, limitat.

Am intrat de multe ori în supermarket să cumpăr mâncare și am ieșit cu coșul aproape gol.

Nu pentru că sunt fițoasă și vreau caviar sau nucă de cocos proaspătă.

Ci pentru că un magazin întreg era plin doar de alcool, chipsuri, dulciuri, mâncare gata făcută și congelată, patiserie, mezeluri.

Pentru că nu am găsit o cutie de sardine care sa nu aiba ulei de floarea soarelui sau o apă minerală naturală care să și aibă minerale.

Vreau să știu dacă supărarea aceasta a mea se regăsește și la voi și dacă și voi ați observat aceste lucruri în supermarketurile din România în care mergeți.

Repet, nu este o postare de tipul critică la adresa României, ci, mai degrabă, una de tristețe în legătură cu variantele românilor.

Și pentru că simt asta de fiecare dată când călătoresc și ajung să o adun în mine.