Partea a doua a seriei despre cum funcționează digestia nutrienților este aici.

13.5 metri de intestine în tine și tu încă crezi că stomacul face toată treaba ?

Despre cum funcționează digestia.

Part. II

În prima postare pe acest subiect am vorbit despre digestia primară din gură, apoi pe scurt de cea din stomac și cum trece chimul în duoden.

În această parte vom discuta despre carbohidrați și proteine. Cum se digeră și ce se întâmplă în intestinele noastre.

Iar în partea a treia vom discuta despre lipide și vom rezuma discuțiile.

I. CARBOHIDRAȚII ȘI FIBRELE

Am menționat deja că prima digestie are loc în gură prin intermediul salivei, apoi în stomac.

Carbohidrații rămași nedigerați din stomac, ajung în intestinul subțire unde continuă digestia sub influența amilazei pancreatice (eliberată de pancreas).

Marginea în perie a enterocitelor din intestinul subțire secretă și ea enzime care au rol în digestia glucidelor.

Aici se secretă maltază, sucrază, lactază și izomaltază. Aceste enzime ajută la digestia glucidelor în formele de absorbție.

Formele finale de absorbție sunt:

• glucoza

• fructoza

• galactoza

Și dacă credeam că lucrurile sunt simple de acum și că gata, odată scindate la formele de absorbție, trec în sânge și la revedere, ei bine, nu e chiar așa!

Nutrienții au nevoie de transportori pentru a ajunge acolo unde trebuie. Ca oamenii care au nevoie de autobuz sau mașină.

Când mâncăm mese echilirate în glucide și în principal la concentrații mai mici, glucoza și galactoza se absorb printr-un transportor dependent de Sodiu (na, ce interesant, avem nevoie de sodiu!) numit SGLT1.

Acest SGLT1 funcționează și ca o pompă moleculară de apă. Pentru fiecare moleculă de glucoză absorbită, are nevoie de două molecule de sodiu și 210 molecule de apă.

Prin intermediul SGLT1, intestinul subțire are abilitatea de a absorbi zilnic 7 litri de fluide!

De aici avem o informație foarte prețioasă: pentru a putea să ne rehidratăm corespunzător, este nevoie ca sodiul și glucoza să fie prezente în cantitate optimă, nu doar apa! De aceea, sărurile de rehidratare conțin și glucoză pe lângă sodiu.

Când consumăm cantități mai mari de glucide, SGLT1 nu mai are locuri disponibile și intervine un alt transportor numit GLUT2, transportor prin care, oricum, toate cele trei forme de glucide sunt transportate din celule către fluxul sanguin.

GLUT2 este un autobuz foarte mare!

Fructoza se absoarbe prin GLUT5.

Fibrele (celuloza, hemiceluloza, pectina, gumele), în schimb, sunt glucide mai fițoase.

Ele nu se digeră ca amidonul pentru că amilazele nu se descurcă cu ele. Așadar, trec aproape neschimbate direct în colon.

Dar există și glucide rezistente procesului de digestie, ca amidonul rezistent din cartofii fierți și răciți.

Fibrele și amidonul rezistent (sau zaharuri care nu au putut fi digerate, precum lactoza) trec în colon unde sunt fermentate de flora bacteriană de acolo.

În urma fermentației, se produc acizi grași cu lanț scurt (acid butiric, acetic, propionic, lactic) și gaze (CO2, hidrogen, nitrogen, metan la unii oameni).

Trebuie să știm că bacteriile din colon sintetizează și vitamine!

Producem prin intermediul lor vitamina K2, B1, B2, B3, B5, B6, B7, B9 și cantități mici de B12.

Asta nu înseamnă că trebuie să ne bazăm exclusiv pe acest aport, ci să aducem și din alimentație. Bacteriile fac și ele ce pot, dar nu pot tot!

II. PROTEINELE

Digestia lor începe în stomac sub acțiunea pepsinei, așa cum deja am discutat în prima parte.

Pepsina digeră în stomac și colagenul.

Proteinele animale se digeră o idee mai simplu decât cele vegetale. Totuși, avem capacitatea de a digera o cantitate generoasă de proteine zilnic.

În intestinul subțire, mai exact în duoden, se întâmplă adevărata digestie a proteinelor.

Și nu doar carbohidrații nedigerați ajung în colon, ci și proteinele nedigerate, deși într-o cantitate mică.

Acolo ajung să fie fermentate de flora bacteriană și pot conduce la formarea amoniacului și a altor compuși.

Proteinele ajunse în duoden prin intermediul chimului stimulează eliberarea enterokinazelor care transformă tripsinogenul în tripsină - principala enzimă pancreatică care digeră proteinele.

Tripsina stimulează la rândul ei eliberarea de alte enzime pancreatice precum chimotripsinogenul, proelastaza și carboxipeptidazele.

Pentru ca digestia proteinelor să aibă loc cu ajutorul acestor enzime pancreatice, este nevoie ca pH-ul să fie adus la 6-7, deci se secretă bicarbonat de către pancreas.

Digestia finală a proteinelor are loc la nivelul marginii în perie unde se formează aminoacizi liberi absorbabili, dipeptide și tripeptide.

Ei, treaba e că la proteine este nevoie de diferite autobuze pentru a le duce acolo unde este nevoie. Asta pentru că proteinele sunt de multe feluri și, deci, au structuri diferite cu nevoi diferite de transport.

Unii transportori ai proteinelor sunt dependenți de sodiu sau clor și fiecare în parte este codat de o genă.

Glutamina (aminoacid condiționat esențial) este utilizată ca sursă primară de energie pentru enterocit (celula mucoasei intestinale), și nu glucoza, așa cum am crede.

Prezența anticorpilor pentru diverse proteine alimentare pot face ca particule mari de proteine nehidrolizate să ajungă direct în circulația sanguină.

Aproape toate proteinele sunt absorbite deja până să ajungă la jejun.

O parte din proteine pot rămâne și în celulele epiteliale pentru a fi folosite la sinteza altor proteine endogene (precum enzimele intestinale și celulele noi).

Doar 1% dintre proteinele nedigerate se găsesc în fecale. Fecalele sunt 75% apă și 25% solide și conțin multe bacterii!

Alexandra Ghionea

Nutriționist-Dietetician licențiat

ți-a fost utilă postarea?