Salata de ardei copt pe care la magazin o găsești mereu cu zahăr, se poate face cu ușurință acasă...
Salata de ardei copt pe care la magazin o găsești mereu cu zahăr, se poate face cu ușurință acasă și este mai delicioasă. 👍🏼
Se coc ardeii întregi până se înmoaie (o să-ți dai seama când sunt făcuți, chill). Se pun într-un bol peste care pui capac ca să se poată desprinde pielița repede după. Îi lași așa vreo 30’.
Se curăță de piele, semințe și cotor, se rup fâșii cu mâinile, se amestecă cu usturoi zdrobit, cimbru proaspăt, oțet de mere, ulei de măsline și sare.
Se mănâncă cum vrei tu, pe ce vrei tu, dar numai cu condiția să mulțumești că ești capabil/ă să-ți faci mâncare, că ai mâncare, că ai apă, că ești pe acest Pământ printre oamenii pe care îi iubești.
Oamenii au tendința să generalizeze, să creeze tabere, să dorească să pară superiori, să arate că știu totul, când, de fapt, salata asta de ardei copt e atât de simplă, bună, și nu are nicio părere. 😆
Lăsând gluma la o parte, genul ăsta de mâncare îmi aduce aminte de o anumită seară dintr-o vacanță de vară la părinți pentru că da, eu am fost pe dos; vacanțele erau la părinți și restul vieții la bunici. Într-o seară când apusese soarele și fusese caniculă pe zi, maică-mea cu mamaie au copt ardei și roșii în cuptor afară. În curte, Regina nopții se desfăcuse și eu mă plimbam printre ele, mirosindu-le. Au pus usturoi peste ardei și roșii, ierburi proaspete și au alăturat pâine proaspătă. Nimănui nu i-a păsat de calorii, nu știam că există, nici de proteine, lipide și carbohidrați. Era doar seara de vară, eu miroseam flori, mâncam salată de ardei copt și m-am uitat la cer, zicând: “ce bucurie!”. 🪄
Postarea originală: pe Instagram

