Știi cât de des am insecurități ?

Rolul de femeie vine la pachet cu multe alegeri, cel puțin pentru mine. Unele mai simplu de luat, altele care încă mă rod pentru că stau pe lista de așteptare. Dar hai să nu implic poate rolul de femeie, ci să mă rezum la viața de om.

Singura mea misiune în viața pe care o am la dispoziție este să trăiesc cu rost. Sună foarte pompos, poetic sau simplist, dar, în esență, este puternic și complicat. Vizita de ieri în cimitir mi-a reamintit de acest rost, de același pământ în care au ajuns un doctor, un inginer și un cerșetor.

Rostul vieții mele este să fiu prezentă în zilele pe care le am și să las în urma mea ceva palpabil - scrieri, fotografii, educație, poate chiar oameni noi - fizic sau doar din punct de vedere mental (ce ține de mentalitate).

Este atât de greu să nu uiți pentru ce trăiești. Atât de greu să nu fi furat de superficialitate, o viață centrată pe propriul ego și axată pe bifat lucruri “făcute în modul corect”. Adesea mă simt și eu captivă într-un cerc vicios al așteptărilor nerealiste. Adesea uit care este esența vieții mele și cred că misiunea mea este să salvez și să ofer cât se poate de complet orice. Dar adevărul este că sunt doar un om, la fel ca voi toți. Și adevărul este că zilnic mă simt copleșită de tot binele pe care-l primesc - iar binele ăsta, de care nu ar trebui să mă plâng, vine la pachet cu o mare responsabilitate pe umerii mei; aceea de a mă face vrednică de el, de a da înapoi, de a fi utilă, de a stoarce constant ceva din mine.

Fiind prima femeie din neamul meu care face ceea ce face, care e liberă, vocală, dusă pe la școli, cu dorința de a se vindeca, de a crește copii netraumatizați, a venit la pachet cu o încărcătură emoțională greu de dus, uneori, chiar dacă, în esență, sunt doar lucruri bune.

Ei, și uite că, să trăiești cu rost nu este chiar așa simplu în această lume digitală. Ceva încearcă constant să te tragă de-o mânecă pe care nu ți-o dorești la cămașa ta. Și rămâne doar să-ți construiești ancorarea în tine. Te iei tu de mână și te duci la soare. Îți pui un pix între degete și te destăinui hârtiilor sau Dumnezeului tău. Dar trebuie să-ți dai drumul, să te repoziționezi.